Platforma Formare Culturală continuă seria dezbaterilor culturale inițiate în 2018, în această perioadă de pandemie în mediul online. În 18 noiembrie 2021, ora 18.00 abordăm problematicile drepturilor de autor și ale drepturilor de proprietate industrială, alături de doi practicieni cu experiență, Arcadia Hinescu și Marius Pantea.

Subiectele abordate în direcția drepturilor de autor vor fi axate pe stadiul actual al transpunerii directivelor europene în legislația românească a drepturilor de autor dar și pe lucruri practice precum unde trebuie să se informeze artiștii, la ce trebuie să aibă grijă în ceea ce privește drepturile de autor în UE, dar și extra-comunitar.

Direcții de discuție pentru drepturile de proprietate industrială vor fi, printre alte, legislația aferentă drepturilor de proprietate industrială (RO și UE), protecția și durata acesteia în cazul unei mărci, desen sau brevet de invenție în Romania; particularitățile ariilor de protecție – RO, UE, internațional; costurile estimate pentru o asemenea protecție; dar și unde se pot informa (național și international) artiștii și creatorii români interesați de subiectul drepturilor de proprietate industrială.
:

Invitați

Arcadia Hinescu este membru al Baroului București cu o experiență de aproape 20 de ani în domeniul juridic. Și-a început cariera la una din multinaționalele ce formează „the Big Four„ și timp de peste 9 ani a activat în cadrul unui important cabinet de avocat francez de afaceri. Arcadia a asistat numeroase societăți naționale și internaționale, cât și asociații și fundații, atât în tranzacții complexe, în redactarea și negocierea contractelor, reprezentare în instanță și consultanță în domeniul dreptului civil, drept comercial, dreptul proprietății intelectuale, cât și în viața curentă a acestora. Este doctor în drept al Facultății de Drept din cadrul Universității București, în domeniul dreptului comercial, din decembrie 2014. Din 2020 a devenit formator pe materiile Drept civil – Drept procesual civil la Institutul Național de Pregătire și Perfecționare a Avocaților. De asemenea, este autor a trei cărți: Fuziunea și divizarea societăților – practică adnotată (2015), Fuziunea societăților (2016), Asociații și fundații – Practică adnotată (2018), cât și a mai multor articole juridice, dintre care în domeniul dreptului de autor: Considerații cu privire la dreptul de autor în cazul operelor de arhitectură, 30 noiembrie 2015, www.juridice.ro. Ca avocat în domeniul proprietății intelectuale a reprezentat și asistat atât artiști vizuali cât și galerii de artă și case de licitație, s-a implicat în organizarea contractuală de expoziții și este pasionată încă din primii ani de avocatură de domeniul artei, urmând cursuri de managementul artei, investiții în artă și dreptul artei, fiind colecționar de lucrări de artă și membru în Societatea Colecționarilor de Artă din România din 2007.

Av. Prof. dr. Marius Cezar Pantea este cadru didactic universitar, îndrumător de doctorat în domeniul Ordine Publică și Siguranță Națională, Membru al Baroului București, specializat în proprietate intelectuală, jocuri de noroc și dreptul penal al afacerilor. A ocupat funcții de conducere în cadrul Secretariatului General al Guvernului (ONJN) și în Ministerul Finanțelor Publice (Loteria Română).

Experiență în dreptul penal al afacerilor (fraudă financiar-fiscală, jocuri de noroc, contrafacere, piraterie și plagiat), este consilier în proprietate industrială din 2005, Vicepreședinte al Camerei Naționale a Consilierilor în Proprietate Industrială din România (2021) și deține expertiză în domeniul drepturilor de proprietate industrială, a dreptului de autor și a drepturilor conexe.

Aspectele de ordin penal și procedural, întâlnite în mediul de afaceri, constituie un alt domeniu de expertiză al d-lui av. Prof. dr. Marius Pantea, fie că este vorba de proprietatea intelectuală, jocurile de noroc sau evaziune fiscală. Specializat în autorizarea jocurilor de noroc land-based și online sau noi tipuri de jocuri, deține cunoștințe temeinice și în domeniul supravegherii, controlului și monitorizării jocurilor de noroc.

Dintre lucrările de specialitate publicate de dl. av. Prof. dr. Marius Pantea, sunt relevante următoarele: „Protecția proprietății intelectuale. Abordări teoretice și practice” „Investigarea criminalității economico-financiare”, „Investigarea Fraudelor”, „Managementul activităților de prevenire și combatere a ilegalităților în domeniul jocurilor de noroc în Uniunea Europeană”.

Moderator

Cu experiență profesională în domeniile expertizei culturale: consultanță, management, evaluare, formare profesională, Oana Nasui activează ca fondator și dezvoltator de proiecte și programe culturale și creative: managing partner la Nasui collection & gallery, director dezvoltare la PostModernism Museum, fondator și trainer pe domenii precum management cultural, comunicare și dezvoltarea audiențelor la platforma Formare Culturală, project manager la cea mai mare platformă de promovare a culturii vizuale contemporane românești Modernism.ro, evaluator de proiecte culturale și editoriale și consultant în planificare culturală – programe, strategii, politici.  În perioada 2018-2019 a fost coordonator al unei propuneri de politică publică privind Statutul Artistului în România, în cadrul proiectului Cultura Alternativă, a coordonat prima Strategie culturală și creativă a Bucureștiului 2015-2025 și a fost responsabil de comunicare la programul Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007.

Dezbaterea este filmată și difuzată online pe Facebook și Youtube, permite comentarii și poate fi accesată și post-event, prin înregistrarea pusă la dispoziție în rețelele profesionale Formare Culturală.

#formareculturala

Un proiect al platformei Formare Culturală

Dezbaterea culturală este inclusă în programul „Formare Culturală Aplicată”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

LinkedIn
Share
WhatsApp