autor: Doru Ionescu

Am început emisiunile „Remix“ în 2001, după ce în prealabil, circa un an, realizasem o serie de programe muzicale axate pe arhiva TVR – „Televiziunea, dragostea mea“. 10 ediții rock (că asta mi-i crucea), câte trei – patru jazz, folk și muzică ușoară. Căutam (haotic atunci) prin Arhiva Multimedia TVR și puneam deoparte filmări din anii ’60 – ’80; fondul era uriaș, forma se contura în momentul în care atingeam masa critică – arhivă și interviuri cu actanții (muzicienii), dar și ziariști, organizatori, redactori radio-TV. A mai existat un moment zero „Remix“ – documentarul (nu emisiunea documentară, difuzată o dată la două săptămâni) dedicat lui Cornel Chiriac. Poate personajul cel mai important dar, în fapt, și cel mai puțin  cunoscut. Pentru acesta din urmă, m-am documentat serios, am intervievat personaje numeroase, inclusiv din familie, am fost la Azuga la familia sa, unde am filmat artefacte foarte interesante, unele aduse de la Munchen după asasinarea DJ-ului în condiții suspecte, în martie 1975. Agende, articole, colaboratori, înregistrări realizate de melomani printre bruiajele celebrului post de radio interzis în România de comuniști, ba chiar și câteva elemente de docu-drama filmate la ruinele mânăstirii de la Chiajna (în care am jucat eu însumi) – mai curând câteva fragmente de eseu, de metaforă video. Personajul mă fascina și îmi alimenta imaginația. După succesul acelui film, devenit episod – pilot „Remix“… l-am refăcut cu elemente noi, apărute din ecourile după prima difuzare, și am purces la realizarea emisiunilor adunate astăzi câteva sute.

Le spun în continuare emisiuni documentare, pentru că nu au cum să aibă pretenția unui documentar muzical în toată regula, la care echipe serioase de producție pot lucra mai mulți ani, cu resurse pe măsură. Edițiile de o oră erau realizate de la o săptămână la alta și nu respectau regulile unui film documentar în sens clasic, cu un ritm alert al tăieturii de montaj. Dacă tot am descoperit atâtea filmări nemaivăzute de decenii, uneori piese inexistente la Radio România sau Electrecord, am preferat să le pun în undă pe o durată mai mare. În timp, zic eu, am reușit și câteva documentare în sens clasic, elaborate pe parcursul mai multor ani. Cel mai proaspăt, să zic, este cel de anul trecut – „Reinventarea chitarei electrice la români“, realizat pe baza unor documentări și interviuri de-a lungul a 10 – 15 ani. În timp, cu insatisfacția de a nu fi folosit interviurile pe lungimea lor, le-am transcris și am alcătuit volume orale, de istorie a genurilor rock, folk, jazz cum s-au manifestat ele în România.

textul extensiv va fi publicat în volumul 4 al Noii industriași, creativii, care apare în 2021

LinkedIn
LinkedIn
Share
WhatsApp