autor: Liliana Corobca

Ce înseamnă o bursă/rezidență de creație în destinul unui scriitor? Este o bursă indispensabilă pentru cariera lui, este un scriitor mai bun dacă primește o bursă literară? Există multe așteptări și multe răspunsuri corecte și frumoase la aceste întrebări. Dar mai există și acele situații imprevizibile în decursul acestor burse, care intră apoi în cărți. N-am să uit niciodată ochii inteligenți ai mistrețului, devenit personaj în romanul Kinderland. Cum să explic ce puțină ficțiune există totuși în acea descriere care pare fantastică? Că plimbându-mă eu prin pădurea de la Stuttgart m-am trezit brusc cu un porc sălbatic în fața mea. Am stat nemișcați destul de mult față-n față, timp în care repertoriul meu muzical s-a epuizat și, în cele din urmă, mistrețul a traversat cărarea și a dispărut. Ce scriitor se poate lăuda că a cântat unui porc „Lume, lume, sooooro lume!”?  Ce noroc că dădusem peste un porc cu atâta simț estetic… Hotelul unde eram cazată la Ottensheim am Donau se afla chiar pe malul Dunării. Stăteau rațele sub geam și așteptau să le arunc firimituri. Îmi cumpărasem, din banii din bursă, două perechi de pantofi, cu baretă, cu toc mic etc.,  și noaptea dormeam prost, pentru că visam cum o apă năvalnică inundă camera unde dormeam și pantofii pluteau, alături de alte obiecte, în jurul patului. Îmi părea așa de rău de ei și mă trezeam cu acel regret persistent, până am hotărât să-i ridic sus de tot, pe dulap, ca să nu mai plâng noaptea prin somn că s-au umflat și stricat de la acea apă. Bursa fusese una scurtă, de o lună, și la câteva zile după terminarea ei, când eram deja la București, în mai 2014, mă anunță Christian Thanhäuser că hotelul unde am stat a fost închis, în urma inundațiilor Dunării, iar prin camerele de la parter pluteau papuci și ghete… La Graz am locuit în vârful unui munte, singură, o lună de zile, și m-am simțit aproape ca Rapunzel, prințesa din turn. La Literarisches Colloquium Berlin, stăteam cu foaia pe malul lacului Wannsee și scriam texte poetice despre sirene și corăbii, pentru romanul Caiet de cenzor. Dar întâlnirile cu scriitorii, lecturile publice, muzeele, călătoriile… Nu cred că un scriitor este mai bun, mai important, dacă obține o bursă de creație, dar, cu siguranță, este mai fericit și acest fapt se va răsfrânge, mai devreme sau mai târziu, și asupra creației sale. 

textul extensiv va fi publicat în volumul 4 al Noii industriași, creativii, care apare în 2021

LinkedIn
Share
WhatsApp