:MINISTERUL CULTURII
Impactul activităţii sectoarelor cultural-creative din România, în anii în care economia este sănătoasă şi nu combaterea efectelor pandemiei este preocuparea prioritară, reprezintă aproximativ 3,6% din PIB şi vizează nu doar populaţia ţării, ci atât diaspora, cât şi turiştii atraşi de moştenirea culturală, aflată într-un permanent proces de fructificare şi revalorificare. În schimb, efectele distructive ale eterogenităţii nivelului de cultură şi educaţie şi, totodată, ale absenţei unor politici culturale, sunt lipsite de orice echivoc şi se fac simţite în orice moment şi domeniu al vieţii cotidiene.
Cultura este un factor integrator al tradiţiilor, al patrimoniului, al diversităţii, al creaţiilor artistice şi al noilor platforme de comunicare și trebuie tratată corespunzător pentru a se crea/consolida instituții pe măsura beneficiilor pe care doar acest liant al societăţii le poate oferi. Pentru protejarea și transmiterea ei către generațiile viitoare, patrimoniul cultural trebuie privit prin prisma specificului şi specificităţilor fiecărui tip de patrimoniu: material, imaterial, mobil, imobil, subacvatic, ş.a.m.d.
Trebuie abordat simultan și complementar prin prisma celor două mari specificități ale sale: patrimoniul material (de la arheologie la monumente istorice, de la arhitectură, artele frumoase la muzee, de la infrastructură culturală la monumentele de for public – fără ca enumerarea să fie limitativă) și patrimoniul imaterial (e.g.: tradiții, obiceiuri, literatură, media, cinematografie și artele spectacolului, evenimente culturale de masă, meșteșuguri, sport, gastronomie ş.a.m.d.).
Doar prin stimularea acestei complementarități, diversitatea și bogăția patrimoniului cultural poate redeveni valoare generatoare de valori pentru cetățeni și societate, dinspre trecut, prin prezent, înspre viitor. Doar astfel vom trece de la o schimbare de discurs la o reorganizare din temelii a sectoarelor, asigurând condițiile juridice, materiale, fiscale și de protecție socială, pentru a crește contribuția sa de 3,6% din PIB-ul României la nivelul anului 2018. Doar astfel, preocuparea față de patrimoniul cultural material și imaterial național poate fi ridicată de la nivelul de important în discurs, la cel de important în fapte și cultura să fie privită întocmai ca celelalte sectoare cheie ale societății, din dubla perspectivă: nevoi (care sunt investițiile necesare pentru dezvoltarea sectorului) și beneficii (care este impactul social și economic vizat prin dezvoltarea sectorului). Doar astfel devine posibilă reforma îndelung amânată: începând cu o imediată reformă a ministerului de resort, ajungând mai apoi prin reformarea mentalităţii față de cultură, la reforma domeniului, adică: finalizarea și punerea în aplicare a strategiei sectoriale în domeniul culturii; adaptarea domeniului cultural la dinamica schimbărilor din societate; conservarea și promovarea activă a valorilor identitare românești și ale comunităților naționale; valorificarea rolului tuturor actanților din acest univers complex al interferării patrimoniului cultural material și imaterial; fructificarea resurselor existente, definirea obiectivelor concrete și a indicatorilor de performanță măsurabile; corelarea demersurilor administrației centrale și locale cu societatea civilă; corelarea cu planul național pentru educație și reflectarea în programa educațională a importanței protejării active a patrimoniului cultural național.
Capitolul dedicat culturii, aici.
Sursa: site oficial Guvernul României https://gov.ro/obiective/programul-de-guvernare-2021-2024
