Grup sau comunitate: cum creștem cultura în educație? @ Noii Industriași, creativii

(text apărut în volumul 1, „Noii industriași, creativii”, publicat la editura PostModernism Museum în 2016, ISBN 978-606-93751-4-3)

Practica artei în școală are impact atât asupra elevilor, cât și în comunitate (școală, părinți, comunitate locală în general). Harland et al. (2000) [1] formulează următoarele efecte: un sentiment de împlinire, de entuziasm; mai multe cunoștințe și abilități asociate cu anumite forme artistice; o mai bună înțelegere a unor teme sociale și culturale; dezvoltarea creativității și a abilităților de gândire; îmbogățirea aptitudinilor expresive și de comunicare; dezvoltare personală și socială; sprijinirea învățării la alte materii; efecte instituționale asupra școlii; noi creații artistice. Acest potențial al artei în școală poate rămâne însă nerealizat dacă nu este conștientizat, iar practicile nu sunt integrate într-un proces de învățare instituțională și personală de către cadrele didactice, artiștii și alți profesioniști din domeniul culturii.

Asociația MetruCub – resurse pentru cultură, alături de Centrul pentru Educație și Formare „Sintagma”, Fundația Gabriela Tudor, Fundația pentru o societate deschisă și Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” a încheiat, în aprilie 2016, un proiect dedicat culturii în educație. Au fost realizate activități de formare dedicate profesioniștilor din domeniul culturii și celor din educație, discuții pe teme de actualitate, studii și analize despre potențialul culturii cu o dimensiune educațională în România și un site cu multe resurse online și informații despre cei care aduc cultura în școală. De fapt, miza proiectului „Susține cultura în educație” a fost să acompanieze realizarea unor programe de cultură cu o dimensiune educațională în România, prin dezvoltarea unei comunități profesionale dedicate.

De ce e important să se dezvolte o comunitate profesională dedicată culturii în educație?

Există deja inițiative de acest fel. Dincolo de predarea materiilor artistice, fiecare copil care merge la școală a participat cu siguranță cel puțin la o serbare de final de an unde a cântat, a dansat sau a recitat o poezie, iar odată cu programul național „Școala altfel” se vede chiar mai clar că activitățile culturale sunt printre preferatele profesorilor, copiilor și părinților. Mai ales ale copiilor. Organizații neguvernamentale și instituții culturale realizează activități în școli și împreună cu acestea, fac mediere și animație culturală, implică copii și tineri în programul lor, în mod regulat. Există specializări la nivel de licență și masterat în pedagogia artelor vizuale și pedagogie teatrală și cursuri pentru absolvenții liceelor pedagogice. Se predau materii artistice și culturale în învățămîntul obligatoriu și opțional, la nivel preuniversitar, iar tehnici teatrale sunt promovate cadrelor didactice pentru a fi integrate în predarea cu succes la discipline teoretice, cum ar fi matematica sau istoria. O constelație de practici și actori se dezvoltă de la an la an și propune dezbateri esențiale despre rolul creativității în educație, despre lumea pentru care îi pregătim pe copiii și tinerii de azi.

Pentru a transforma acest grup de inițiatori într-o comunitate mai este nevoie de cîteva lucruri: formularea unui limbaj interdisciplinar accesibil profesioniștilor culturii și educației, cunoaștere reciprocă, schimbul de impresii și cunoștințe, interesul de a învăța unii de la ceilalți, identificarea unor preocupări comune, realizarea unor cercetări și acțiuni de advocacy, pentru a contura mai bine domeniul și a-l transforma dintr-o practică într-o temă efectivă de discuție în spațiul public.

Un grup care nu este o comunitate va trece pe lângă o serie de oportunități și este vulnerabil. O astfel de oportunitate este prezența și promovarea culturii în educație ca prioritate de politică publică, atît în cultură, cît și educație. Fără o comunitate de profesioniști care să se identifice ca atare, cauza educației culturale, a educației artistice, a activităților culturale cu mize educaționale prezente în alte domenii va depinde de bunăvoința sau interesele punctuale ale unei organizații, ale administrației publice sau a unor părinți interesați. Cei care vor pierde cel mai mult vor fi cei fără posibilități materiale, tinerii din grupuri de risc, școlile din mediul rural, zone subdezvoltate, etc. Din punctul de vedere al interesului public și al adresării inegalităților economice și sociale, o comunitate a culturii în educație nu își permite să stea doar pe umerii bunăvoinței aleatorii.

În lipsa unei comunități profesionale dedicate culturii în educație, lucrurile bune și proiectele interesante vor rămâne cunoscute doar unui număr mic de beneficiari și parteneri. Inițiative ale ONG-urilor sau artiștilor independenți vor avea mai puține șanse de a continua sau de a se dezvolta. Multe sunt realizate din entuziasm, cu voluntari, dar după o vreme este nevoie de un impuls suplimentar de a continua și de o contribuție financiară, atât pentru cei implicați, cât și pentru materiale. De ce să lăsăm acești oameni și aceste experiențe să se piardă sau să rămână într-o precaritate materială frustrantă și improprie? De ce să reinventăm roata? De ce să nu dezvoltăm lucrurile care funcționează, să construim? Practicienii culturii în educație au nevoie de formare continuă, însă ocaziile sunt rare spre inexistente în România. Cum altfel, decât prin experiențe formative, discutând cu alții care fac lucruri similare, te poți dezvolta și poți îmbunătăți propriile experiențe de lucru? Cum altfel, decât prin comparație și în dialog se pot dezvolta instrumente de evaluare a calității actului cultural în educație? Cei care au de câștigat cel mai mult sunt copiii și tinerii. Calitatea experienței culturale în școală determină parțial percepția asupra culturii în general. Vrem ca tinerii și copiii să fie atrași de artă, să își dorească să se implice și să o acceseze, să se exprime artistic și să aibă experiențe culturale semnificative. Interesul pentru a-i aduce aproape de artă și cultură îi va ajuta atât pe ei, cât și pe noi, cei care, lucrând în organizații sau instituții culturale și educaționale, vrem să le transmitem anumite valori care ni se par importante social, vrem să îi educăm pentru a fi cetățeni critici, implicați și informați, vrem să fim în contact cu publicul actual și potențial al creațiilor artistice și, nu în ultimul rând, să îi sprijinim să ia în considerare cultura ca opțiune profesională.

„Susține cultura în educație” pune baza unei astfel de comunități. Proiectul a fost finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România și poate fi urmărit pe site-ul www.culturaineducatie.ro

[1] Harland, J, Kinder, K, Lord, P, Stott, A, Schagen, I, Haynes, J with Cusworth, C, White, R and Paola, R, „The Arts in Secondary Schools: Effects and Effectiveness”, NFER, Slough, 2000.

Raluca Iacob este inițiatoarea și coordonatoarea platformei Cultura în educație. Este specializată în politici culturale şi facilitare și este președintele Asociației MetruCub – resurse pentru cultură.