Dezbaterea recentă „Corectitudine politică, activism, cenzură, cancel culture” a scos la iveală multiple fațete ale unor fenomene complexe care remodelează societatea contemporană. Unul dintre punctele centrale a fost explorarea conceptului de „cancel culture”, definit nu doar prin prisma dicționarelor, ci și prin diferențele sale față de „call out culture” și dificultățile de traducere în limba română. S-a evidențiat modul în care “cancelarea” vizează anularea unei persoane, instituții sau idei printr-o campanie virulentă, cu consecințe reale, cum ar fi pierderea locului de muncă. Motivațiile sunt adesea vindicative, iar rolul social media în amplificarea acestor campanii a fost un subiect recurent, amplificând efectul de „bulgăre de zăpadă”.
Discuțiile au adus în prim-plan exemple concrete de manifestare a cancel culture atât la nivel global – de la J.K. Rowling la revizuirea imaginilor precum „Aunt Jemima” – cât și în contextul românesc, cu referiri la controverse legate de statui sau denumiri istorice. S-a subliniat ideea că istoria nu poate fi anulată, ci trebuie contextualizată, oferind o perspectivă nuanțată asupra modului în care abordăm trecutul.
Un segment important al dezbaterii s-a concentrat pe rolul social media în activismul și contestarea din România. S-a arătat cum platformele digitale au devenit instrumente esențiale pentru coagularea opiniei publice și mobilizarea rapidă în proteste, de la cele anti-Roșia Montană la cele împotriva Ordonanței 13. Totuși, au fost analizate și ipoteze privind absența unor noi valuri de proteste masive, sugerând că iluzia implicării online sau instrumentalizarea mișcărilor pot diminua acțiunile offline.
De asemenea, dezbaterea a abordat corectitudinea politică în istoriografie și în percepția trecutului. Exemplul utilizării termenilor „romi” versus „țigani” a ilustrat tensiunile și rezistențele legate de un limbaj mai respectuos. S-a vorbit despre „trecuturile noi”, porțiuni de istorie puțin explorate care ies la lumină odată cu deschiderea arhivelor și libertatea academică. Nu în ultimul rând, s-a discutat despre „triburile memoriale” și „războiul civil al memoriilor”, alimentate de rapiditatea conflictelor pe social media. Rolul specialiștilor în comunicarea adevărului științific într-un spațiu online adesea dominat de știri false și teorii ale conspirației a completat această analiză complexă.
Oana Nasui a contribuit la definirea și explorarea fenomenului „cancel culture”, explicând diferențele și similitudinile cu „call out culture” și analizând definițiile din diverse dicționare online și enciclopedii. A subliniat dificultatea traducerii termenului în limba română și a discutat despre motivațiile din spatele „anulării”, precum și despre consecințele grave pe care le poate avea, incluzând pierderea locului de muncă. A oferit exemple concrete de „anulare” la nivel global, cum ar fi cazul lui Hans Sloane și mișcările #MeToo și #BlackLivesMatter, evidențiind rolul amplificator al social media.
Diana Mărgărit a abordat fenomenul contestatar românesc, subliniind istoria sa bogată și manifestarea în valuri, cu un apogeu în protestele din 2011-2012, Roșia Montană, Colectiv, Ordonanța 13 și 10 august. A evidențiat rolul crucial al social media ca element de coagulare a opiniei publice, permițând crearea de comunități virtuale și mobilizarea rapidă. De asemenea, a lansat ipoteze privind absența unui nou val de proteste masive, menționând iluzia implicării online și instrumentalizarea protestelor de către grupări radicale.
Adrian Cioflâncă a adus în discuție conceptul de „trecuturi noi”, referindu-se la porțiuni din istorie care devin noutate absolută pentru public și specialiști, în special datorită deschiderii arhivelor și a libertății academice din România. A subliniat existența unei mase enorme de documente puțin explorate, care acoperă represiunea comunistă. A vorbit despre “triburile memoriale” care intră în “război civil al memoriilor”, fiecare propunând propriile ierarhii de eroi și martiri, și despre modul în care social media accelerează aceste conflicte.
Cristian Vasile a discutat despre corectitudinea politică în istoriografie, exemplificând cu definirea etnică a romilor („țigani” vs. „romi”) ca o chestiune de bun simț și respect. A menționat că termenul „romi” se impune treptat în istoriografie, deși există încă rezistență și o „oboseală” legată de subiect. A abordat reticența medievistilor față de discursul contemporanistic și a discutat despre argumentele împotriva utilizării termenului „romi”, precum și despre riscul de a provoca “monștri” politici radicali prin excese de corectitudine politică.
