Infuzorul de solutii culturale susținut de Dragoș Neamu este un curs experimental care își propune să reunească și să lase la infuzat idei și soluții pentru proiecte culturale.
Este binevenit oricine are o idee sau un proiect cultural care dorește să îl șlefuiească, să ii dea o notă creativă sau pentru care caută o soluție concretă. Participanții pot avea orice nivel de experiență în oricare din domeniile industriilor culturale și creative, fie că este patrimoniu, teatru, arte vizuale, dans, design, etc. Infuzorul pune accent pe diversitate și interdisciplinaritate, precum și pe crearea de relații profesionale.
Cursul se desfășoară pe durata a 1 zi (6 ore), cu participarea unui singur formator și are un cost de 150 lei.
Dragoș NEAMU este fondatorul Reţelei Naţionale a Muzeelor din România (2006) şi are o experienţă importantă în management muzeal şi organizaţional, de asemenea în management de proiect, în descoperirea şi încurajarea oamenilor tineri şi creativi din comunitatea muzeală şi a industriilor culturale şi creative.
Din anul 2005 şi până în prezent, a lucrat şi implementat zeci de proiecte naţionale şi europene, mai ales în beneficiul membrilor Reţelei Muzeelor, dar şi ca profesionist independent.
Organizaţia pe care o conduce a devenit un jucător-lider din sectorul ONG, fiind implicată în negocierea şi dezvoltarea unor politici muzeale şi culturale, membră în comisiile de consultare privind conceperea ghidurilor de finanţare a culturii sau coordonatoare de grupuri tematice care realizează analize socio-economice şi trasarea priorităţilor de investiţie strategică în sector.