Designul relevant și sustenabil al proiectelor culturale – Atelier de lucru colaborativ utilizând design thinking

Training deschis în sesiunea de primăvară 2018: 12 mai 2018, București. Înscrierile sunt înschise, datorită faptului că formatorul poate lucra cu până în 30 de persoane. Dacă ești interesat/ă de acest subiect, te rog să scrii la oana at formareculturala.ro si vom încerca să mai organizăm un training în toamna lui 2018. 

Atelierul abordează tematica utilizării proiectelor culturale ca resursă în dezvoltarea comunităților. Te vei familiariza cu principiile folosite de designeri în abordarea proiectelor, dar și cu instrumente și metode folosite în diverse etape ale procesului. Primul pas generic într-un demers de design îl reprezintă empatia cu beneficiarii soluțiilor și înțelegerea cât mai bună a contextului. Vom colecta aceste observații și le vom introduce într-un proces de analiză și generare de idei, urmând ca în ultima parte să învățăm evaluarea și să prioritizarea soluțiile alese.

Printre instrumentele folosite vei găsi:
– Empathy Map
– Persona
– Brainwriting 5-3-5
– Business Model Canvas
– POINt
– Top / Now / Wow
Experiența este una educativă, simulată, astfel încât focusul să fie pe înțelegerea instrumentelelor și a abordării folosite pentru a putea fi utilizate în viitor de toți participanții în vederea îmbunătățirii activității lor. Abordarea este una pragmatică, urmărind ca printr-un atelier colaborativ să se reunească perspective diferite în vederea elaborării unor soluții adecvate nevoilor sociale și culturale actuale.

Formator: Andrei Carcea

Andrei Carcea este chief designer la Studio kort.
Având la bază o educație în matematică și inginerie, Andrei a fost atras mereu și de nuanțele mai puțin concrete ale percepțiilor. Combinația aceasta îl duce firesc către lumea metodologiilor, strategiei și a pedanței în design. Creative director în advertising, antreprenor în agentie de branding, conduce în momentul de față Studio kort – studio de design strategic în care găsești consultanți puși pe procese de transformare și îmbunătățire a organizațiilor publice sau private din România. A facilitat peste 80 de ateliere de design thinking cu echipe multidisciplinare venite din zona comercială dar și social-culturală.

Asistent formator: Dora Cerin

Dora este coordonator de proiecte, formator și evaluator de proiecte, având o experiență de lucru de 10 ani, în mediul ONG, de afaceri și guvernamental. Este co-fondatoare a programului Formare Culturală.

Trainingul face parte din proiectul „Dezvoltare comunitară prin formare culturală: creșterea și diversificarea publicurilor prin proiecte culturale în cartiere”, derulat de platforma Formare Culturală în 2018. În cadrul acestuia se concep traininguri specializate pentru lucrătorii în organizații non-profit și instituții publice de cultură care funcționează în diferite cartiere urbane, se pregătește o publicație de bune practici „Noii Industriași, creativii”, ajunsă la cea de-a treia ediție, și se organizează o întâlnire de networking cultural, proiect al platformei Formare Culturală din 2014. Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.